Editiile anterioare:

Stirea Zilei

Performanţa, creativitatea, probitatea morală, devotamentul şi excelenţa profesională a medicilor români sunt celebrate în cadrul celei de-a treia ediţii a Galei Top Medici. Ceremonia, organizată de publicaţia online TopMedici.ro şi compania Adexpo, se va desfăşura în 15 aprilie 2011, la Hotelul Intercontinental, din Bucureşti. La festivitate vor participa medici cu notorietate şi personalităţi marcante ale cercetării medicale româneşti, a căror pregătire ştiinţifică de excepţie este insotita de caldura umana si deschidere catre lume. „Gala Top Medici este un modest semn al stimei pe care un mare număr de oameni din această ţară o poartă celor mai buni dintre profesioniştii medici; un prilej de recunoaştere necondiţionată a calităţii în domeniul medical. Nominalizaţii actualei ediţii şi laureaţii ediţiilor anterioare – nume de răsunet ale elitei medicale româneşti – oferă, fiecare în parte, un exemplu personal de credinţă în propria vocaţie, de totală dăruire profesională”, declară Rodica Sărmaş Furnea, coordonatoarea proiectului. Pentru ca manifestarea să aibă girul competenţei în domeniu, am apelat la consultanţi de excelenţă, de o valoare profesională incontestabilă, care alcătuiesc Consiliul Consultativ al Galei TOPMEDICI 2011: • Prof.Dr.Rodica Anghel, • Prof.Dr.Daniela Bartoş, • Acad.Prof.Dr.Leon Dănăilă, • Acad.Prof.Dr.Victor Voicu, • Prof.Dr.Vasile Astărăstoae, • Prof.Dr.Ion Georgescu, • Prof.Dr.Ioan Lascăr, • Prof.Dr.Florian Popa. În cadrul Galei, există 3 categorii de premii: Trofeul Top Medici, Premiile de excelenţă şi Premiile Speciale. Trofeul Top Medici este singurul premiul pe care îl stabileşte publicul larg, prin intermediul votului online pe site-ul www.topmedici.ro. În plus, vor fi acordate 11 premii de excelenţă şi 5 premii speciale. Selecţia laureaţilor va fi realizată de către Consiliul Consultativ al Galei TOP MEDICI. Astfel, Consiliul Consultativ va aplica o grilă cu un punctaj de la 1 la 5 medicilor români care au obţinut rezultate deosebite pe parcursul anului 2010. Criteriile care vor sta la baza acestui punctaj sunt: • Inovaţia • Performanţa profesională • Spiritul de echipă şi capacitatea de a forma specialişti • Managementul bolnavului • Abilitatea de comunicare Nominalizaţii la toate aceste categorii fac parte din primul esalon al medicinei romanesti şi al cercetării în domeniu, remarcându-se prin rezultate profesionale excepţionale, obţinute pe parcursul anului 2010. Informaţii suplimentare despre Gala Top Medici se găsesc pe site-ul www.topmedici.ro. Persoana de contact : Rodica Sarmas Furnea Director General Mobil: 0727-749.447 Email: rodica.furnea@topmedici.ro


Intra in comunitatea online:


Aboneaza-te
la newsletter !

Consiliul Consultativ


Prof.Dr.Rodica Anghel

oncolog, cu o vastă activitate didactică şi abilităţi manageriale confirmate prin conducerea celui mai mare institut oncologic din ţară


Prof.Dr.Daniela Bartos

cardiolog, fost ministru al sănătăţii timp de două mandate


Acad.Prof.Dr.Leon Dănăilă

neurochirurg de talie internaţională, fondatorul microneurochirurgiei în România


Acad.Prof.Dr.Victor Voicu

cel mai specialist în domeniul medicamentului din ţară


Prof.Dr.Vasile Astărăstoae

specialist în medicina legală, un redutabil performer în management, educaţie şi comunicare


Prof.Dr.Ion Georgescu

chirurg, reformator al chirurgiei craiovene


Prof.Dr.Ioan Lascăr

cel mai mare specialist în chirurgie plastică din România, deţinătorul unor performanţe mondiale în domeniu


Prof.Dr.Florian Popa

chirurg, rector UMF Bucureşti, politician