TopMedici

Medicii caută locuri de muncă în străinătate  

TopMedici - cei mai buni medici

Cautare relationata dupa expresia: "medici"

Medicii caută locuri de muncă în străinătate

La Târgul Internaţional de Cariere Medicale din Capitală - cel mai mare târg de joburi pentru cadrele medicale din Europa Centrală si de Est, desfăşurat la Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila, au fost scoase la concurs peste 2.000 de posturi pentru medici, asistente, tehnicieni, fizioterapeuţi, biotehnologi, stomatologi şi farmacişti. Salariile sunt atractive: între 4.000 şi 12.000 de euro.

 
 

Ministerul Sanatatii garanteza mentinerea salariilor actuale

Potrivit unui acord încheiat vineri cu Federaţia Sanitas, Ministerul Sănătăţii garantează cadrelor medicale păstrarea locurilor de muncă în acest an şi menţinerea salariilor, sporurilor şi a primelor de stabilitate, conform contractelor colective de muncă. Conform noii înţelegeri, Ministerul Sănătăţii va susţine în acest an creşterile salariale ale personalului din sistem, odată cu introducerea sistemului de co-plată, dar şi acordarea primei de vacanţă cu condiţia încadrării în cheltuielile bugetare aprobate cu această destinaţie.

 
 

Număr de reclamaţii la Ministerul Sănătăţii: 0800800885

Ministerul Sănătăţii a înfiinţat o linie telefonică publică pentru sesizarea deficienţelor din Sănătate. Numărul gratuit 0800800885 poate fi apelat atât de către pacienţi, cât şi de către medici.

 
 

Gala TopMedici 2009

Premiile de excelenţă TopMedici, aflate la a treia ediţie, vor răsplăti devotamentul şi profesionalismul a 11 medici cu rezultate excepţionale în medicina românească.

Unul dintre aceste premii va fi Trofeul TopMedici, care va reflecta nu numai rezultatele din ultimul an, dar şi gradul de inovaţie înregistrat în cariera medicului respectiv.


Vor fi decernate 3 premii speciale TopMedici, care vor reflecta performantele manageriale, activitatile de mecenat sau crearea de campanii cu impact social deosebit.

Comitetul director TopMedici va beneficia de consultanţă remarcabilă în acordarea premiilor, prin alcăturirea unui Consiliu de Onoare, format din personalităţi incontestabile ale lumii medicale contemporane.


Cititorilor li se va oferi posibilitatea de a nota personalităţile medicale, printr-un sistem de vot online. Medicul cu cele mai multe voturi va fi premiat in cadrul Galei.

Propunerile vor fi analizate de către Consiliul Consultativ, cu o săptămână înainte de festivitatea de premiere, în cadrul unei reuniuni organizate la Casa Capşa, unde vor fi selecţionaţi premianţii. Publicaţia TopMedici solicită ca între criteriile pentru desemnarea premianţilor să se numere INOVATIA. Selecţia se va face pe bază de CV. De asemenea, reprezentanţii TopMedici vor supune atenţiei Cosiliului Consultativ performanţele medicale din anul 2008, reflectate în mass media.

 
 

Tulpini de virusuri gripale, periculoase

Specialiştii recomandă populaţiei, mai ales celor cu un risc crescut - categorii formate din copii, vârstnici, bolnavi cronici, pesonl de ingrijire in instituţiile publice, să se vaccineze împotriva gripei. Persoanele care vor să-şi cumpere vaccinul antigripal, îl pot găsi în farmacii la preţuri ce nu trec de 40 de lei bucata.

 
 

Lozinci despre simplitate

Dacă ar trebui să recurgem la un exerciţiu de simplitate, şi nu de pură imaginaţie cum suntem obişnuiţi, am descoperi că nu mai suntem în stare să trăim fără să ne complicăm existenţa. Este mult mai uşor să rezolvi o problemă dificilă decât să faci faţă unei situaţii banale. Chiar şi în medicină asistăm la astfel de anomalii, care de multe ori se finalizează cu tragedii: de pildă, moare pacientul din cauza unei greşeli la o operaţie de apendicită.

 
 
www.gradinite.info www.listagradinite.com
  • TopMedici Info

  • Informatiile prezentate în publicaţia www.topmedici.ro sunt generale si nu reprezintă o recomandare terapeutica sau demers diagnostic . Singurul abilitat să precizeze un diagnostic, să instituie o schemă terapeutică si să urmarească evoluţia unei boli este medicul dumneavoastra.
  • Topmedici Advertise

    • BMJ
    • CMB
    • CNAS
    • Galenus
    • http://www.clubterrakids.ro/
    • http://www.efpublishing.ro/