Ministerul Sănătăţii anunţă definirea în premieră a pachetului general de servicii medicale pe baza ghidurilor şi protocoalelor terapeutice. Timp de 2 luni, aceste două măsuri ale MS vor intra în dezbatere publică, urmând ca în septembrie să fie integrate în sistem.
In: Actualitate
| Doua grupuri farmaceutice, Novartis si Baxter, au anuntat că vor produce la scară industrială vaccinul împotriva virusului gripal A/H1N1. Conducerea companiei americane a asigurat că vaccinul va fi disponibil de luna viitoare. Experţii de la Baxter au încheiat faza de testări şi de evaluare a vacinului şi vor trece la producţia în scop comercial. |
In: Actualitate
Tags: baxter, gripa noua, novartis
Doua treimi dintre cuplurile care nu pot avea copii sunt afectate de infertilitatea barbatului, iar unul din zece barbati romani sufera de disfunctie erectila. Datele despre afectiunile urologice au fost prezentate de prof.dr. Ioanel Sinescu, presedintele Asociatiei Romane de Urologie.
In: Actualitate
Tags: disfunctie erectila, infertilitate, sinescu, urologie
Douasprezece personalitati marcante din lumea medicala au fost premiate la Gala Viata Medicala. Evenimentul, gazduit de Ateneul Roman, a avut ca scop aniversarea celor 20 de ani de activitate neintrerupta si aparitia numarului 1000 a saptamanalului “Viata Medicala”. Cu aceasta ocazie societatile artistice ale medicilor au organizat in foaierul Ateneului Roman o expozitie de fotografie intitulata “Memorii ale clipei” si una de arta plastica denumita “Culorile primaverii”.
In: Actualitate
Tags: Gheorghe Burnei, premii, viata medicala
William M. Burns, CEO al Diviziei de Farmaceutice a Roche a declarat: “Vom prezenta noi date despre terapiile noastre tintite pentru forme de cancer dificil de tratat, cum ar fi cancerul inoperabil de stomac, cancerul pulmonar si melanomul malign, precum si date preliminare, dar deosebit de promitatoare, despre un nou medicament destinat melanomului malign, cea mai severa forma de cancer al pielii, pentru care exista putine optiuni de tratament si nici un standard de terapie acceptat.”
In: Magna News
Potrivit unui acord încheiat vineri cu Federaţia Sanitas, Ministerul Sănătăţii garantează cadrelor medicale păstrarea locurilor de muncă în acest an şi menţinerea salariilor, sporurilor şi a primelor de stabilitate, conform contractelor colective de muncă. Conform noii înţelegeri, Ministerul Sănătăţii va susţine în acest an creşterile salariale ale personalului din sistem, odată cu introducerea sistemului de co-plată, dar şi acordarea primei de vacanţă cu condiţia încadrării în cheltuielile bugetare aprobate cu această destinaţie.
In: Actualitate
Obţinerea unui vaccin împotriva gripei porcine pare să fie mai dificilă decât s-ar fi aşteptat experţii, conform unui comunicat dat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Experţii în virusologie au comunicat faptul că producătorii de vaccinuri nu vor putea scoate pe piaţă un astfel de produs împotriva noiii tulpini virale până la jumătatea lunii iulie, în cel mai optimist scenariu. Iniţial, oficialii OMS anunţau că producţia unui astfel de vaccin pe scară largă ar putea începe de la sfârşitul lunii mai.
In: Actualitate
Tags: gripa porcina, OMS, vaccin
Un studiu GfK Romania referitor la obiceiurile si atitudinile de tratament ale romanilor arata ca medicamentele sunt mai des utilizate de femeile in varsta, cu un nivel de educatie scazut, in timp ce tratamentele naturiste sunt preferate de femeile educate din zona urbana.
Principalele concluzii ale studiului GfK indica faptul ca cel mai utilizat tip de tratament de catre romani este cel medicamentos (52%) urmat de tratamentele cu produse naturiste (15%) si de tratamentul cu produse homeopate (4%). 42% dintre respondenti nu au utilizat in ultimele 12 luni niciun fel de tratament, barbatii apeland in mai mica masura decat femeile la tratamente de orice tip. De altfel, 48% dintre ei nu au recurs la niciun tratament in ultimele 12 luni.
In: Actualitate
Tags: consumatori, homeopat, tratament
Ministerul Sănătăţii anunță că, în urma preluării Antibiotice SA de la AVAS, va dezvolta Compania Farmaceutică Română. Aceasta va fi realizată având în nucleul său Antibiotice SA și integrând Sanevit Arad, Unifarm şi departamentele de vaccinuri din cadrul Institutului Cantacuzino de la Bucureşti şi Iaşi. Responsabilitatea construcţiei Companiei Farmaceutice Române îi revine lui Ioan Nani, Vicepreşedinte AVAS. Nani va conduce grupul de experţi în procesul de integrare a acestor instituţii şi va implementa strategia de dezvoltare a viitoarei companii.In: Actualitate
Tags: boli, companii, Ion Bazac, medic, medicament, medicamente, Ministerul Sănătăţii
Conf.Dr. Şerban Bubenek
Doctorul Şerban Bubenek este în fapt autorul „taxei pe viciu”. Denumită iniţial „suprataxa pentru sănătate”, iniţiativa a fost prezentată cu bază de fundamentare şi calcule complete în conferinţa de presă a PNŢCD 17.08.2005 şi supusă dezbaterii publice de către mass-media. Ulterior, iniţiativa a fost preluată integral de către fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu (fără a se mai menţiona cui aparţine paternitatea ideii), şi a devenit Legea privind introducerea taxei pe viciu (publicata in M.O./ 28 aprilie 2006).Tags: anestezie, doctor, pacient, Şerban Bubenek